...Chiar aşa! În ciuda sloganurilor pompoase, aruncate din zona plină de nori a politicii şi guvernării, în România nimeni nu se mai simte acasă. Cred că e foarte apropiat momentul în care nici nu vom mai şti bine ce înseamnă să fii acasă la tine... Şi cum te-ai simţi acasă - adică liniştit, bine, aşezat -, într-un spaţiu în care nu vezi altceva decât cete, mai mari sau mai mici, de indivizi care încearcă, cu furie, să înşele, să fure, să mintă alte cete, mai mari sau mai mici, de indivizi. Un haos care durează de multă vreme şi tinde să sporească, în loc să se aşeze cumva. Nimeni nu mai ţine cont de niciun fel de valori morale - de respect sau de educaţie, cu atât mai puţin. Universităţi fantomă scot cohorte de absolvenţi fantomă, care se transformă instantaneu în şomeri fantomă. Valurile de şomeri, mai vechi sau mai noi, produc indivizi disperaţi care nu mai ţin cont nici măcar de familie atunci când e vorba de supravieţuire. Politicieni hulpavi stau cu ochii pe buzunarele din ce în ce mai sărace ale statului şi cu dosul înspre cei care au votat. Fiecare secundă din viaţa noastră nu aduce cu sine decât încă o mulţime de imagini terifiante, cu dobitoci care dau în cap în plină zi, cu violatori şi pungaşi care scapă de puşcărie la fel de uşor cum unii îşi schimbă cravata, cu profesori care nu mai au chef de predat şi elevi pe măsură... Ce suntem altceva decât o adunătură mare de oameni flămânzi, pentru care ziua de mâine e doar o poveste!? Şi ce să arătăm lumii civilizate altceva decât un război surd între găştile dintr-un cartier care s-a lărgit aproape cât o ţară?
