10 September 2010
Navigare
· Acasa
· Despre
· Articole
· Categorii
· Galerie
· Forum
· Downloads
· Web Links
· Cautare
· Contact
· INFORMATIA PDF
· ARHIVA EDITII PDF

· Anunturi GRATUITE
Trafic
Utilizatori conectaţi
· Vizitatori conectaţi: 2

· Membri conectaţi: 0

· Membri înregistraţi: 29
· Cel mai nou membru: yakuza
Classified Ads
Latest Classified Ads

0 Ads Total


Version 4.1
Publicitate

„SC SALUB SA PLOIESTI, SUCURSALA HUNEDOARA PRESTEAZA SERVICII DE VIDANJARE FOSE SEPTICE ATAT PENTRU PERSOANE FIZICE CAT SI PENTRU PERSOANE JURIDICE”

Relatii suplimentare la sediul Sucursalei din Hunedoara, Str. C-tin Bursan nr. 10- Telefon : 0254-742000, fax: 0254-713038.

Poker
Download Poker
GAZDUIRE WEB LA PRETURI MICROSCOPICE!
HostVision
Liga a III-a. Ultima etapa a turului
SportÎn vremuri de criză în fotbalul hunedorean era nevoie și de o locomotivă, de o echipă care să nu se bată la retrogradare. Cinci este numărul formațiilor pe care Hunedoara le are în ligile inferioare, însă patru sunt ca vai de ele. Retezatul Hațeg e pe ultimul loc în Liga a III-a, Mureșul Deva e pe penultima poziție în eșalonul secund, Minerul Lupeni e tot la retrogradare, în timp ce Jiul trăiește din amintiri. Numai CFR Marmosim Simeria are un campionat fast, poate cel mai bun din ultimele două decenii. Sau cel puțin așa se anunță până acum.

În Liga a III-a ne apropiem cu pași repezi de finalul de sezon. Sâmbătă se trage cortina până în primăvară. Cu o singură etapă înainte de final, CFR Marmosim Simeria a avut o primă jumătate de campionat excelentă. Din data de 18 septembrie au trecut mai bine de două luni. Atunci simerienii au înregistrat singurul lor eșec din prima parte a campionatului, un 1 – 3 la Ineu. Este singura formație din seria a cincea a Ligii a III-a care are numai un singur eșec la activ după jumătate de sezon. Nu înfrângerile sunt însă principala problemă cu care se confruntă antrenorul Mirel Biriș și elevii săi…

Păcatul ratărilor
și al egalurilor


În dreptul liniei de clasament a celor de la CFR Marmosim figurează fix șase rezultate de egalitate. Adică o treime din meciurile unui tur de campionat. Mai e o înfrângere, în rest numai victorii. Patru din cele șase rezultate de egalitate au fost obținute în meciurile de pe teren propriu. Doar Minerul Mehedinți sau Pandurii II Târgu Jiu erau echipe mai greu accesibile, în rest formațiile care au plecat cu un punct de la Simeria nu pot emite pretenții la locurile superioare din clasament. De exemplu Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, care a avut două șuturi pe poartă și a dat două goluri și care a fost egalată, cu chiu cu vai, în ultima secundă a meciului. Sau FC Școlar Reșița, care a plecat absolut nemeritat cu un punct, obținut pe final de meci, la unica neatenție a defensivei simeriene. Concluzia este una singură: jucătorii antrenați de Mirel Biriș ratează mult prea mult. Imprecizia la finalizare i-a costat pe hunedoreni destule puncte și nu numai în meciurile de acasă. Când media este de cinci sau șase ocazii mari pe meci și nu marchezi decât un singur gol, e destul de probabil să plătești un preț scump, iar echipa adversă să te egaleze dintr-o singură fază. CFR Marmosim a condus cu Minerul Mehedinți, a condus cu Becicherecu Mic sau cu FC Școlar Reșița și a fost egalată. Ba chiar a condus de două ori la ACU Arad, iar meciul s-a terminat 3 – 3. Sunt ocazii pe care fotbaliștii de lângă gara din Simeria le-au ratat și care i-ar fi putut duce detașat în fruntea clasamentului.

Le plac meciurile cu liderii

Împotriva formațiilor cu pretenții din Liga a III-a, CFR Marmosim a obținut în tur numai rezultate bune. Național Sebiș era înaintea etapei cu numărul opt lider al clasamentului, având șase victorii consecutive și un singur eșec. După principiul „mergem să jucăm”, simerienii au fost la un pas de a pleca cu toate cele trei puncte. Gol valabil anulat și încă vreo două ratări incredibile i-au privat pe jucătorii hunedoreni de o victorie pe care ar fi meritat-o. S-a terminat 0 – 0, în deplasare cu Național Sebiș, iar CFR Marmosim a detronat cu această ocazie liderul clasamentului. În antepenultima etapă a fost din nou rândul feroviarilor hunedoreni să joace pe terenul liderului, de data aceasta el numindu-se ACS Recaș. Deși puțină lume se aștepta, acceleratul din Simeria a trecut cu bine și de halta din orașul vinului timișean. Făgărășanu a marcat aproape de final și a redus diferența în clasament față de primul loc la numai două puncte. Dacă ar fi câștigat măcar două din cele șase meciuri pe care le-au terminat la egalitate, fotbaliștii galben-albaștrilor ar fi avut încă patru puncte în plus și ar fi staționat în fruntea clasamentului.

„Candidată certă
la promovare”


Expresia de mai sus nu ne aparține. Este împrumutată de la jurnaliștii site-ului Liga2.ro, care atunci când s-au referit la CFR Marmosim, la analiza jocului cu Recașul, au folosit cuvintele din intertitlu. „M-au întrebat și la Timișoara, dacă vrem să promovăm, Răspunsul este același, nu. Să nu ne îmbătăm singuri cu apă rece. Eu sunt adeptul politicii pașilor mărunți și vrem ca în acest an să construim o echipă. Bineînțeles că nu ne vom da la o parte, dacă suntem în cărți. Îmi pregătesc jucătorii 30 de meciuri să mergem la victorie și să le spun în ultimele două să se dea la o parte, să nu promovăm? Nici vorbă”, a declarat antrenorul Mirel Biriș, în urmă cu vreo maxim trei săptămâni. Condiții pentru un asemenea deziderat ar fi. Ar mai trebui lucrat la baza sportivă, care arată la fel ca în urmă cu câteva zeci de ani. La lot lucrează antrenorul, care a spus că în pauza de iarnă așteptă întăriri. Mirel Biriș îl așteaptă cu brațele deschise pe Suciu să vină înapoi de la Fortuna Covaci. Același tehnician ar mai vrea un jucător de la Zlatna și ar fi șanse mari să-l și aducă, dată fiind situația echipei din Alba, aflată la un pas de abandon din cauza problemelor financiare. Tot în vizorul lui Mirel Biriș a intrat și reșițeanul Breșneni, care a impresionat prin siguranță la mijlocul terenului în meciul direct dintre cele două formații. Pe lângă jucători noi, CFR Marmosim se va despărți și de unii jucători care au prins rar sau deloc echipa și care nu au cum să mai ajute clubul.
Sâmbătă, de la ora 14, CFR Marmosim Simeria își ia la revedere de la proprii suporteri în acest an. Ultima etapă a turului programează jocul cu Unirea Sânnicolau Mare, o formați pe care judecând-o după poziția în clasament și numărul de puncte acumulate ar trebui să fie victimă sigură. Dar la Simeria mai sunt încă vreo două exemple de acest gen în ultimele luni, așa că probabil că elevii lui Mirel Biriș s-au învățat deja că la pomul lăudat să nu te duci niciodată cu sacul.

Cătălin Novac
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
SUPERCARTI!
TRICOURI DESTEPTE
Cele mai noi articole
· Politicieni suferinzi
· Cele 29 de persoane ...
· Primarul din Hateg: ...
· La Hunedoara, sar ac...
· Incendiu puternic in...
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
Centrul de Presa
Shoutbox
Trebuie să te conectezi
pentru a posta un mesaj.

Nu există mesaje postate.
Starea Vremii
Pagină generată în 0.04 secunde 164,009 vizite unice