10 September 2010
Navigare
· Acasa
· Despre
· Articole
· Categorii
· Galerie
· Forum
· Downloads
· Web Links
· Cautare
· Contact
· INFORMATIA PDF
· ARHIVA EDITII PDF

· Anunturi GRATUITE
Trafic
Utilizatori conectaţi
· Vizitatori conectaţi: 1

· Membri conectaţi: 0

· Membri înregistraţi: 29
· Cel mai nou membru: yakuza
Classified Ads
Latest Classified Ads

0 Ads Total


Version 4.1
Publicitate

„SC SALUB SA PLOIESTI, SUCURSALA HUNEDOARA PRESTEAZA SERVICII DE VIDANJARE FOSE SEPTICE ATAT PENTRU PERSOANE FIZICE CAT SI PENTRU PERSOANE JURIDICE”

Relatii suplimentare la sediul Sucursalei din Hunedoara, Str. C-tin Bursan nr. 10- Telefon : 0254-742000, fax: 0254-713038.

Poker
Download Poker
GAZDUIRE WEB LA PRETURI MICROSCOPICE!
HostVision
PD-L va invinge criza, cu calm, incredere si inteligenta
Interviu

Interviu cu Theodor Stolojan, prim-vicepreşedinte PD-L

Reporter: Criza mondială a lovit ţări capitaliste şi chiar în ţările capitaliste foarte multă lume spune că acesta s-a terminat! Mircea Geoana spune că ăsta e sensul victoriei lui Obama în America - s-a întors roata şi vine iar socialismul, statul…

Theodor Stolojan: Domnul Geoană visează. El visează din nou capitalismul acela de stat pe care l-au devalizat în vremea guvernării PSD: dacă va amintiţi falimentul Bancorex, falimentul Băncii Agricole, vinderea pe criterii netransparente a multor întreprinderi de stat… Deci asta visează din nou dl. Geoană! Cert, realitatea este însă una singură: au fost încălcate principiile economiei de piaţă şi acum trebuie să revenim la principiile economiei de piaţă. De exemplu, nu este admisibil ca o întreagă gamă de operaţiuni financiare complexe să nu fie supuse reglementării şi supervizării de către autorităţile statului – fie că acestea se numesc bănci centrale, fie alte autorităţi.

Reporter: Aşadar, sunteţi de acord cu intervenţia statului în vremuri tulburi ca acestea?

Theodor Stolojan: În sensul supravegherii, reglementării unor procese care au deviat de la normal. Pot să vă dau un exemplu foarte simplu: un principiu al economiei de piaţă libere este că, dacă-ţi asumi un risc mare, te aştepţi, poate, la un beneficiu mare dar te poţi aştepta şi la un eşec mare şi pentru care trebuie să ai responsabilitate.


Reporter: …dacă, totuşi, statul trebuie să intervină, naţionalizăm? Americanii au naţionalizat…

Theodor Stolojan: Nu este neapărat nevoie. Americanii au naţionalizat pentru că sistemul financiar din America, dar şi din alte părţi, a permis să apară giganţi financiari, cum spun americanii, “too big to fail”, deci erau atât de mari încât, la un moment dat, căderea unuia dintre aceştia putea să producă o deranjare extraordinar de mare a întregului sistem.

Reporter: Cine greşeşte, cine riscă şi pierde… cade, nu ?!

Theodor Stolojan: Da, dar aici ne întoarcem la sistemul financiar, care are o particularitate: trebuie să furnizeze două bunuri publice fundamentale pentru dezvoltarea oricărei economii. Primul este să asigure un sistem de plăţi funcţional. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă ar trebui să vă duceţi să faceţi de fiecare dată plăţile cu teşchereaua de bani….

Sistemul financiar trebuie să furnizeze stabilitatea pieţelor financiare

Reporter: Nu s-a întamplat asta pe vremea când eraţi prim-ministru, când lumea umbla cu valiza de bani?

Theodor Stolojan: În vremea când eu eram prim-ministru greutăţile erau duble faţă de acum. De ce? Pentru că, pe de o parte, noi nu aveam sistemul economiei de piaţă, ci atunci transformam sistemele pe care le-am avut în fosta economie socialistă, de comandă, să le facem sisteme ale economiei de piaţă şi, pe de altă parte, ne confruntam cu o întreagă industrie, cu marile întreprinderi foste socialiste, multe înfiinţate fără o raţionalitate economică şi care trebuiau transformate, restructurate pentru a deveni competitive într-o economie de piaţă şi a fost un proces făcut cu mari pierderi. Categoric, situaţia acum este grea, dar este departe de a fi atât de grea cât a fost în acea perioadă.

Reporter: Cum nu este grea, staţi puţin: 500 muncitori la Oltchim, 400 la Azomureş, 450 la Fabrica de avioane Craiova… Asta într-o zi!...

Theodor Stolojan: Aşa este, dar atunci aveam milioane de şomeri. Oameni care, dintr-o dată, nu că nu mai aveau un loc de muncă, dar nici măcar perspectivă, pentru că pur şi simplu erau combinate care se închideau. Şi aş vrea să revin: sistemul financiar mai trebuie să furnizeze un bun public fundamental, fără de care lucrurile nu merg în dezvoltare: anume stabilitatea pieţelor financiare. Pentru că altfel investiţiile devin speculative, nu investiţii productive, şi atunci revin la întrebarea dvs. Sigur că ne aşteaptă vremuri grele, deja lucrurile merg mult mai repede decât ne aşteptam, dar asta nu înseamnă că nu putem gestiona acest lucru. Deja discuţiile în România au alunecat de-o maniera incorectă. Staţi, domnule, noi am creat nişte sisteme în România, cu care atacăm problema şomajului, nu mai suntem ca în ’90 - 91, acum avem un fond de şomaj, acum ştim ce înseamnă reconversia muncitorilor.

Reporter: Primul ministru Tăriceanu vorbea de creştere economică. Şi am avut-o, aici avea dreptate, nu?

Theodor Stolojan: Da, dar cum? În mare măsură făcută pe o creştere a datoriei externe, mult mai rapid decât creşterea PIB. Produsul Intern Brut a  crescut de două ori în aceşti patru ani, datoria externă a crescut de trei ori şi, ceea ce este mai grav şi a creat o vulnerabilitate economiei româneşti, a fost că, în cadrul datoriei externe, datoria pe termen scurt a crescut de şase ori.

Trebuie să creăm locuri de muncă

Reporter: Nu e omenesc, nu e normal? Mai ales în România, unde oamenii au stat 50 de ani în lipsuri… Nu-i normal să consume - şi de unde să consume dacă nu împrumută bani?

Theodor Stolojan: Da, dar una este consumul neproductiv şi alta consumul productiv. Există o regulă de aur în economie: consumul tău zilnic să ţi-l asiguri din venituri curente, nu împrumutându-te. Ori, în România, unele bănci pur şi simplu, legal dar imoral, au presat pentru a forţa împrumuturi pentru vacanţă, pentru necesităţi curente, care să fie garantate cu locuinţele.

Reporter: Dar dumneavoastră veţi putea opri genul acesta de promovare agresivă a creditului?

Theodor Stolojan: Nu trebuie să-l oprim noi! Pentru că pur şi simplu modelul de afaceri pe care l-au urmat băncile în România, în sensul că băncile se împrumutau masiv la băncile-mamă din Austria, din Franţa, se va schimba. De ce? Pentru că băncile-mamă din Franţa sau din Austria au ele însele probleme, s-a restrâns creditarea, a crescut costul ei şi vor da mai puţine resurse la băncile din România. Deci creditul se restrânge indiferent de ce facem noi. Problema pe care o avem este cum facem să nu avem o cădere masivă de intrări de capital în România.

Reporter: …avem deja prognoze care spun că intrările de capital în 2009 vor fi mai mici…

Theodor Stolojan: Aici, noi cel puţin, Partidul Democrat-Liberal, am venit cu un program anticriză în care am spus următorul lucru: care este prima problemă de care ne vom izbi? Lipsa locurilor de muncă. Se vor întoarce românii din Spania, din Italia… şi atunci trebuie să stimulăm investiţiile, pentru că prin investiţii creăm locuri de muncă.

Reporter: Ce aţi spune unui şomer care era la locul lui de muncă şi credea că o să rămană acolo şi a fost dat afară, brusc, de la fabrică?...

Theodor Stolojan:
Acestui şomer putem să-i spunem următorul lucru: să aibă încredere că există un sistem de şomaj, deci nu rămane fără niciun venit.

Reporter: Bun, dar poate omul vrea să muncească!

Theodor Stolojan: Omul poate vrea să muncească, dar deocamdată nu are unde, şi atunci noi am venit şi am spus aşa: vom scuti de impozite profitul reinvestit.

Reporter: Cu ce îl ajută pe el asta?

Theodor Stolojan: Îl ajută, pentru că toate firmele nu vor mai plăti 16 la sută impozit pe profit dacă-l reinvestesc şi vor căuta noi oportunităţi de investiţii pe care le vor face - vor crea locuri de muncă.

Reporter: Bun, dar vreţi să câştigaţi alegerile şi aveţi nevoie de sprijin politic. Sprijinul politic n-o să vină dacă nu dovediţi că aveţi un mecanism de creare de locuri de muncă.

Theodor Stolojan:
Crearea de locuri de muncă se face prin investiţii şi atunci am spus: pentru sectorul privat creăm acest stimulent care este foarte puternic, de a nu impozita profitul reinvestit. Pentru sectorul public, dăm prioritate unor mari lucrări de investiţii publice, cum sunt infrastructură, în transporturi, în căile ferate, în porturi, dar şi în mediu şi infrastructura rurală. Vor fi foarte multe proiecte pe care le finanţăm nu numai cu resurse din bugetul ţării, dar şi cu resurse de la Uniunea Europeană. În aceste condiţii, pentru România este inadmisibil să mai rămană aşa cum s-a întâmplat acum, codaşa absorbţiei fondurilor europene!

Profesorii merită
salariile majorate
cu 50 la sută


Reporter: Mai este bine să sustineţi majorarea salariilor profesorilor şi o să şi aplicaţi, pentru că guvernul Tăriceanu şi grupul lor de sprijin parlamentar din PSD practic i-au lăsat baltă? E bine să mai faceţi lucrul acesta în condiţii de criză?

Theodor Stolojan: Nu numai că este bine, dar este şi necesar, pentru că este o investiţie în educaţie, o investiţie de care depinde viitorul României! De aceea o vom face. Noi am lucrat, deja, pe un scenariu în condiţiile cele mai dure ale scăderii ritmului de creştere a activităţii economice din România – de la 7%, cât era scenariul nostru cel mai optimist, la 4%. În aceste condiţii, noi stim deja ce se întâmplă. De exemplu: salariul mediu în România poate nu va mai fi, cum am spus noi prima dată, 905 euro pe lună în anul 2012, dar va fi undeva cu 100 de euro mai puţin. În acelaşi timp, însă, în 2009 ne vom confrunta cu o inflaţie ceva mai mare decât astăzi. Astăzi este 7,4%, în anul 2009 ne vom confrunta cu 9,5%, după care ea va scădea. În niciun caz, însă, nu este vorba de ceea ce dl. Tăriceanu vorbea - să ajungem să ne coste pâinea 1.000 de lei. Asta e o absurditate…

Reporter: Domnul Geoană mai vorbea de spargerea cotei unice de impozitare. Când luaţi în calcul numai 4% creştere economică, nu-i mai bine să spargeţi cota unică de impozitare, cum spune dl. Geoană?

Theodor Stolojan: Din păcate, nu numai domnul Geoană, dar şi un alt personaj important din PSD, domnul Diaconescu, a  spus "da, domnule, vom sparge cota şi cei cu salarii mai mici vor plăţi 10%, alţii 16, dar cei cu salarii mari vor plăti ceva peste 20%". Vedeţi dumneavoastră, acest lucru va face ca din nou să renunţăm la un instrument care şi-a dovedit eficienţa: cota unică. Vom reveni la un sistem care, în România, a dus la dezvoltarea economiei negre, a economiei gri, în care oamenii fac evaziune fiscală, pentru că cei care muncesc mai mult vor fi reticenţi din nou să-şi declare veniturile câştigate, în condiţiile în care vor fi obligaţi să plătească un impozit mai mare de 20%.

Reporter: Domnul Geoană a propus o amnistie fiscală. Adică, iertare de plata impozitelor a celor ce îşi aduc averea la lumină…

Theodor Stolojan: Domnul Geoană îi are în minte pe colegii dânsului, socialişti cu cele mai mari averi din România, socialişti PSD care au spus în declaraţiile lor că şi-au cumpărat case prin Austria. El doreşte să le ofere un mijloc de a se albi, ca să spunem aşa.

Reporter: Cum vă asiguraţi că o să vină destui bani la buget?

Theodor Stolojan: Banii la buget ne vin din economie şi din această creştere de 4%... Dar, în afară de aceste resurse, doresc să vă spun că noi, PD-L, am prevăzut în programul anticriză o reducere severă, eliminarea risipei banului public. Dacă ne amintim, domnii Tăriceanu şi Geoană, în luna dinainte de a începe campania electorală, au făcut cadou 600 de milioane de euro primarilor fideli din teritoriu. În timp ce ţipau că nu sunt bani pentru creşterea salariilor la profesori, cu altă mană dădeau 600 de milioane de euro la primarii PNL-işi şi PSD-işti. Vă mai dau un exemplu de măsură: în primele 60 de zile, am scris noi, dar acum îmi dau seama că trebuie să o facem mult mai repede, vom examina toată puzderia de agenţii guvernamentale…

Reporter: …Chiar asta voiam să vă intreb! Românul e născut funcţionar la stat. Nu de azi, de ieri… Cum o să puneţi capăt acestei tendinţe, acestei obişnuinţe a omului care se face funcţionar la stat? Şi întotdeauna este loc să se facă şi X-lescu, şi ăla, şi celălalt, şi toată familia… Cum o să opriţi asta? Avem astăzi 245 de agenţii, regii…

Theodor Stolojan: Vom desfiinţa multe din aceste agenţii pentru că, de fapt, care a fost mobilul înfiinţării lor? Mobilul a fost de a le scoate din ministere, unde se aflau, totuşi, sub o legislaţie mai dură în ce priveşte salariile. Înfiinţarea agenţiilor inutile a permis acele salarii neruşinate de mii şi zeci de mii de euro pe lună. România este campioană mondială în ce priveşte numărul de impozite şi taxe. Cum s-a ajuns aici? S-a ajuns prin această puzderie de agenţii. Fiecare a căutat să-şi creeze propriul sistem de taxe pentru a-şi putea mări salariile fără nicio noimă!

Nu mai vrem
o guvernare bazată pe relaţii


Reporter: Nu uitaţi, orice partid are obligaţiile lui şi, cum ajunge la putere, este supus presiunilor. “Fă-mi şi mie hatârul ăsta”, “te-am ajutat”, “nu uita”… Cum o să faceţi?

Theodor Stolojan:
Aici eu vreau să reamintesc: eu am mai condus un guvern într-o situaţie mult mai grea şi am rezistat la acest gen de intervenţii, de telefoane… De fapt, zilele acestea am văzut o mostră de ce înseamnă guvernarea PSD. Un candidat pentru deputaţi de prin judeţul Bacău a dat, la toate posturile TV, un comunicat în care spunea că el a asfaltat 8 km de drum într-o comună şi spunea cum a realizat acest lucru; zicea: "am dat telefon unde trebuie şi am obţinut banii.
Pe urmă am dat telefon iar unde trebuie şi a venit unul şi mi-a asfaltat peste noapte". Acesta e genul de guvernare pe care nu-l mai dorim:  guvernarea bazată pe intervenţii, pe telefoane, fără priorităţi…
De fapt, proasta guvernare Tăriceanu  a constat în faptul că, având resurse, nu a avut priorităţi şi ne-am ales cu doar 5 km de autostradă şi cu o datorie externă foarte mare.

Reporter: Alegerile sunt alegeri, partidul dvs. vă propune pentru funcţia de prim ministru. Înseamnă asta că, într-un fel, candidaţi pentru funcţia aceasta?

Theodor Stolojan: Aici, din păcate, am ajuns iar la o manipulare incredibilă în România, în sensul că, în special PSD şi PNL, au dorit să creeze această senzaţie. De ales, nu se alege Primul Ministru. Se poate alege domnul Geoană la Dăbuleni, domnul Tăriceanu pe undeva prin Ciofliceni sau Ciolpani... Este vorba de altceva – ca un partid sau altul să câştige alegerile şi să fie în poziţia de a-i prezenta Preşedintelui o propunere de candidat la funcţia de Prim Ministru, Preşedintele având libertatea, potrivit Constituţiei, de a alege acea persoană sau nu. Sigur că, până la urmă, politica este personalizată şi oamenii vor să vadă un lider sau altul. Asta a generat acest gen de competiţie între candidaţii la funcţia de prim-ministru şi, bineînţeles că, din moment ce celelalte partide, PSD, PNL, şi-au anunţat candidaţii, Partidul Democrat-Liberal a trebuit să facă şi el exact acelaşi lucru.

Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
SUPERCARTI!
TRICOURI DESTEPTE
Cele mai noi articole
· Politicieni suferinzi
· Cele 29 de persoane ...
· Primarul din Hateg: ...
· La Hunedoara, sar ac...
· Incendiu puternic in...
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
Centrul de Presa
Shoutbox
Trebuie să te conectezi
pentru a posta un mesaj.

Nu există mesaje postate.
Starea Vremii
Pagină generată în 0.04 secunde 164,009 vizite unice