Reunire in vremuri de criza
Postat de ws_promotion la 26 January 2010
După o lună de pauză, în care fotbaliștii și-au făcut de lucru cu fripturile și sărmăluțele și au dat iama în dulciuri, Mureșul Deva și Minerul Lupeni au sunat adunarea. Nici dacă ar fi intenționat, cele două formații nu ar fi avut o situație atât de asemănătoare. Lipsă de jucători, probleme cu banii cât încape, incertitudine și amenințarea clară a retrogradării. Devenii au fost ceva mai grăbiți și au început luni, minerii din Lupeni au așteptat ziua de marți. La primele antrenamente cei doi tehnicieni, Gheorghe Barbu, respectiv Petre Gigiu, au avut un efectiv redus de jucători. Concluzia este certă: viitorul nu sună prea bine, nici la Deva, nici în Valea Jiului.
Ştirea extinsă
După o lună de pauză, în care fotbaliștii și-au făcut de lucru cu fripturile și sărmăluțele și au dat iama în dulciuri, Mureșul Deva și Minerul Lupeni au sunat adunarea. Nici dacă ar fi intenționat, cele două formații nu ar fi avut o situație atât de asemănătoare. Lipsă de jucători, probleme cu banii cât încape, incertitudine și amenințarea clară a retrogradării. Devenii au fost ceva mai grăbiți și au început luni, minerii din Lupeni au așteptat ziua de marți. La primele antrenamente cei doi tehnicieni, Gheorghe Barbu, respectiv Petre Gigiu, au avut un efectiv redus de jucători. Concluzia este certă: viitorul nu sună prea bine, nici la Deva, nici în Valea Jiului. Doar 17 „mohicani” Apele nu s-au liniștit la Mureșul Deva, ba din contră. Sunt la fel de agitate ca în luna decembrie, când jucătorii au plecat în vacanță. Luni după-amiaza, la ora 15, era programat primul antrenament din 2010 al Mureșului. La stadion, în biroul directorului executiv, Cristi Petrean, se aflau patru din cei șapte „exilați”. Adică jucători puși pe lista de transferuri. Janos Vajda, Raul Lintaru, Adrian Pribac și Adrian Dosan nu s-au echipat pentru primul antrenament. Nu au avut voie, susțineau jucătorii. Măsura a fost confirmată de antrenorul Gheorghe Barbu, care a mai declarat că până în data de 18 ianuarie toți cei șapte jucători care au ajuns pe lista de transferuri sunt liberi să se pregătească cu ce echipe vor și să se transfere unde doresc. În caz contrar, toți cei șapte „exilați” vor reveni în lotul Mureșului Deva. Pe terenul al treilea al bazei de pregătire de la Stadionul Cetate antrenorul secund Elek Szemely aleargă de zor, cot la cot cu fotbaliștii prezenți la reunire. În total au mai rămas 17, exceptându-l pe juniorul Alexandru Dan, convocat la lotul național de juniori. Fundașul dreapta, Sorin Bălu, l-a anunțat prin telefon pe antrenorul Gheorghe Barbu că nu mai dorește ca și în retur să evolueze la Deva, că nu s-a adaptat și vrea să își caute alte echipă. Cum dragoste cu forța nu se poate, probabil că jucătorul nu va mai face parte din planurile de viitor ale devenilor, dar nici nu va fi cedat gratis, din moment ce mai are contract cu Mureșul. Cei patru jucători puși pe lista de transferuri și care s-au prezentat la reunire s-au declarat extrem de nemulțumiți față de modul în care au fost tratați. „Mi-am găsit echipă la care să joc. Am avut ofertă din Maroc, de la o echipă din prima ligă, plus alte două oferte de la echipe din liga secundă. Nu am cum să îmi rezolv situația la Deva din moment ce conducerea clubului nu mi-a răspuns la telefoane și nu am avut cu cine să discut. Nici nu ne lasă să ne antrenăm cu echipa până în 18 ianuarie. Asta e bătaie de joc. Am ajuns în situația asta pentru că am vorbit în numele jucătorilor”, a declarat căpitanul Janos Vajda. Acesta nu a dorit să spună ce alte oferte mai are din liga secundă, însă Mureșul cere destul de mulți bani pentru el, jucătorul fiind cumpărat în vară de la Tricolorul Breaza. Un jucător cu o situație contractuală mai delicată este Adrian Pribac. Acesta este împrumutat de la Dunărea Galați pentru încă un an și jumătate, dar pentru un alt transfer trebuie acordul atât al Devei, cât și al gălățenilor. Pentru Pribac a apărut și varianta Minerul Lupeni, echipă cu care mijlocașul stânga susține că a ajuns la un acord. „Am discutat cu cei de acolo, în mare parte am ajuns la un acord. Și nu e singura echipă la care aș putea juca. M-au sunat și cei de la Dunărea Galați, echipă de unde sunt împrumutat. Mi-au spus să mă prezint la echipă dacă nu se rezolvă situația mea contractuală la Deva”, a spus Pribac, la reunire. La capitolul sosiri, pauză totală. Nicio noutate, nici un jucător. Antrenorul Gheorghe Barbu spune că e prea devreme, că întâi trebuie ca cei transferabili să își rezolve situația contractuală și abia apoi va fi definitivat lotul și vor apărea fotbaliști în probe. Bani pentru transferuri nu sunt, astfel că se va apela și la metoda utilizată în ultimii ani: jucători liberi de contract sau care vin pe bani puțini și nu au pretenții materiale exagerate. Despre cantonament, încă nicio veste sigură. Există varianta Borsec, acolo unde anul trecut devenii au efectuat o pregătire de iarnă foarte bună și unde au toate condițiile. La Borsec există însă o singură problemă: numărul limitat de locuri la 20. Pe ultima sută de metri a apărut și varianta Reșița, la Stradionul „Mircea Chivu, însă o decizie definitivă nu a fost luată, ar mai fi și o a treia variantă, pe care nimeni de la club nu a spus-o: echipa să stea acasă și să se pregătească pe terenurile sintetice de la ștrandul municipal sau să alerge pe aleile parcului Cetate. La cum au mai procedat cei de la Mureșul în anii anteriori este foarte probabil ca mare parte din fotbaliștii transferabili să revină. Ne aducem aminte că în urmă cu doi ani, antrenorul Gheorghe Barbu a decis să se dispenseze de șase jucători, acuzați că nu și-au apărat corect șansele. Mulți dintre aceia au fost însă reprimiți la echipă și au continuat cu Mureșul. La capitolul amicale devenii au bifat câte o dublă cu Jiul, Voința Sibiu și ACS Recaș. La Lupeni, mai rău ca-n mină Situație foarte grea, aproape dezastruoasă la Minerul Lupeni. La echipa din Valea Jiului am putea caracteriza situația drept haotică. Jucătorii sunt liberi de contract, dar vin la antrenamente, nu se aduce nici un fotbalist, la reunire sunt prezenți 13 fotbaliști, antrenorul e azi în funcție, mâine nu. Cert este că la primul antrenament a fost prezent Petre Gigiu în postura de antrenor principal. În această iarnă s-a încercat aducerea lui Dan Mănăilă pe banca tehnică, însă tratativele nu s-au concretizat. Acum a apărut varianta Adrian Matei, care conform presei din Vale este așteptat la Lupeni pentru negocieri. Atât Dan Mănăilă, cât și Adrian Matei au mai colaborat în trecut cu formația din Lupeni. La primul antrenament din 2010 Minerul Lupeni a avut numai 13 fotbaliști care mai fac parte din lot. Omoduemuke a lipsit și încă nu s-a întors din Nigeria, Robert Cristian e la examene, plus încă doi juniori. De asemenea au mai venit și doi jucători puși pe lista de transferuri, Gego și Zoicaș, care și-au și reziliat de comun acord contractele pe care le aveau cu Minerul. În pauza competițională Mircea Ciriperu s-a sfătuit foarte bine cu primarul Cornel Resmeriță, care este și președintele de onoare al clubului, și au decis să concedieze sau să pună pe lista de transferări nu mai puțin de nouă jucători. Unii aveau vechi state de servicii la Minerul și au contribuit chiar la promovarea echipei în liga secundă. În Valea Jiului încă nu a sosit nici un fotbalkist. E și greu să promiți la un jucător ceea ce nu ai să îi oferi. Pribac, Ambruș și Pascal, toți hunedoreni cu acte în regulă, care în urmă cu doi ani și jumătate apărau culorile Corvinului 2005, s-ar putea reîntâlni la Lupeni. Cei trei sunt în discuții cu conducerea clubului din Valea Jiului și tot la Lupeni mai este dorit clujeanul Rareș Soporan. Deși talentat, acesta are o problemă cu cluburile de noapte și viața extrasportivă și se poate spune că și-a ratat cariera. În urmă cu trei ani Soporan și Buș au ajuns la Poli Timișoara, care a plătit o grămadă de bani pentru ei, însă cei doi nu au confirmat decât în cluburile din Complexul Studențesc. Cât despre amicale, perioadă de pregătire sau cantonamente, nici un cuvânt. Depinde de noul antrenor cam totul. Ce jucători vin, cum structurează programul de antrenamente, unde vrea să meargă în pregătire centralizată și mai ales cu cine va colabora. La Lupeni însă, e haos. La Jiul e durere mare Cineva, cândva spunea în loc de Valea Jiului, Jalea Viului. Cam așa ceva e acum la Petroșani, la cel mai galonat club de fotbal din județul Hunedoara. Zece jucători, practic o echipă întreagă, au depus memorii pentru a deveni liberi de contract, invocând neplata salariilor. Dintre cei zece, primii trei, Luțu, Pintilii și Alin Ilin au câștigat deja litigiile și se pot îndrepta spre ce echipe doresc. Pe lista de așteptare mai sunt Răduțoiu, Antohi, Mircea Gheorghe, Stancu, Gheți, dar și portarii Hotoboc și Anton. Dacă vor pleca cei doi enumerați la urmă, Jiul rămâne fără portari. Și așa va rămâne fără o echipă întreagă. Deciziile manageriale au fost cumplit de proaste. Ionuț Luțu a încasat la semnarea contractului cu Jiul suma de 16.000 de euro. Cu acești bani ar fi fost menținută activitatea la Centrul de copii și juniori vreme de jumătate de an. Plus că avea și un salariu monstruos după unele surse, în comparație cu restul colegilor și pretențiile financiare din liga secundă. Alin Simota arată ca un om neputincios, care nu este în stare să își salveze echipa. Probabil că acesta nu mai vrea să bage bani în echipă și va miza în continuare pe jucători foarte tineri, proveniți din Valea Jiului sau din propria pepinieră. Cât despre pretenții de promovare, sunt simple petarde de fum, menite să ascundă în spatele lor o situație financiară dezastruoasă. Criza financiară a lovit în Jiul la fel ca rapidul care trece peste o căruță la barieră. La alb-negrii nici nu poate fi vorba de achiziții, poate jucători suficient de fraieri care să vină și să joace pe gratis, iar apoi să umble cu memorii la Federație pentru a-și recupera banii. Aceasta poate fi și o tactică a lui Alin Simota, care vrea să forțeze mâna Primăriei și pe a primarului Ridzi pentru ca autoritățile locale să bage bani în echipă. Cătălin Novac